RECEA. Noi demersuri în introducerea rețelei de canalizare

Edilul comunei Recea a punctat faptul că se fac noi demersuri în introducerea rețelei de canalizare. Cel mai târziu, lucrările propriu-zise ar putea începe în primăvara anului viitor.

”Am avut o discuție acum 2 săptămâni cu cei de la Vital și ne-au promis că, în această săptămână se încarcă pe sistemul electronic de achiziții publice caietul de sarcini și toată documentația, pentru atribuirea contractului de lucrări și proiectare, pentru slotul 7 în care se găsește și comuna Recea. Noi avem contract de finanțare pe 15 milioane de euro, contractul este semnat și așteptăm să vedem cine va fi desemnat câștigător. Sperăm ca cel mai târziu, din primăvară oamenii să intre la lucru”, a declarat Pavel Octavian, primarul comunei Recea.

Utilitățile vor duce la dezvoltarea turismului

Populația așteaptă de ani de zile introducerea rețelei de canalizare. Un mare avantaj în acest sens îl vor avea și cei care doresc să investească în turism, deoarece există oameni doritori să deschidă noi pensiuni. ”Oamenii așteaptă canalizarea. Dacă ar fi trase utilitățile ne-ar ajuta foarte mult pe partea turistică, având în vedere pensiunile actuale și dorința multor cetățeni de a-și deschide pensiuni turistice sau agroturistice. Pentru autorizare trebuie neapărat să a rezolvată problema deversării în rețeaua de canalizare a apei menajere”, a mai precizat Pavel Octavian.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA