REFORMA PENSIILOR MAGISTRAȚILOR nu îi afectează pe cei aflați în sistem

Pentru ca România să încaseze fondurile din PNRR puse la dispoziție de Bruxelles, Comisia Europeană a impus și o reformă a sistemului de pensii. În acest sens, comisiile parlamentare au votat proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraților, însă urmează votul final în plenul Camerei Deputaților.

Noua lege prevede creșterea vârstei de pensionare de la 48 la 65 de ani și, în paralel, o reducere a cuantumului pensiilor de serviciu. Însă vârsta de pensionare crește la 65 de ani doar pentru magistrații care intră în sistem începând cu 1 ianuarie 2026.

În cazul celor aflați deja în activitate, vârsta minimă de pensionare va crește treptat, de la 48 la 65 de ani, până în anul 2045. În plus, pentru a beneficia de pensie de serviciu, va fi necesară o vechime de minimum 25 de ani în funcții specifice din sistemul judiciar.

GlasulMM
GlasulMM