REVOLTĂTOR. Președinte de Consiliu Județean prins în flagrant când primea mită 1,25 milioane lei!

Flagrant organizat aseară de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Aceștia au găsit aproximativ 1,25 milioane de lei în portbagajul unui președinte de Consiliu Județean, bani care reprezentau șapaga pentru acordarea unui contract.

Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai vechi lideri PSD și șeful Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant de DNA Iași pe când primea mită 1,25 milioane de lei.

Potrivit unor surse citate de ziarul Vremea Nouă ar fi vorba de o mită dată pentru continuarea drumului strategic Bârlad – Laza – Codăești, un drum a cărui valoare totală de execuție depășește 222.000.000 lei, scrie stirileprotv.ro.

Banii ar fi fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit în restaurant. Buzatu urmează a fost dus la sediul DNA Iaşi pentru a fi audiat, transmite Agerpres. De asemenea, au avut loc percheziții la ferma din Zapodeni, deținută de Dumitru Buzatu.

Averea uriașă a lui Buzatu

Potrivit hotnews.ro, averea baronului PSD Dumitru Buzatu, care în ultimele trei decenii a lucrat doar la stat, a crescut constant, an de an, astfel că ultima declarație de avere, depusă în 2023, în calitate de președinte rerereales al Consiliului Județean Vaslui, este un „pomelnic” interminabil de posesiuni.

De asemenea, Dumitru Buzatu are o pensie pentru limită de vârstă de 95.820 lei, dar și o pensie specială de la Parlamentul României de 73.372 de lei.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că azi Dumitru Buzatu va fi exclus din partid.

Mihai ROMAN

cm
cm