ROMÂNIA SĂLBATICĂ – Șofer de 76 de ani bătut de un tânăr, pentru că mergea cu viteză prea mică

Incident șocant produs în trafic. Un șofer de 79 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut de un șofer în vârstă de 28 de ani.

„În data de 21 martie, în jurul orei  09:25, Poliția Municipiului  Hunedoara a fost sesizată despre faptul că pe o stradă din cartierul Peștișul Mare, ar fi avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Poliţiştii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un bărbat de 76 de ani, din municipiul Hunedoara, în jurul orei 09:15, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, din municipiul Hunedoara, ar fi fost claxonat de  șoferul unui autoturism care se deplasa în spatele său, pe motiv că rulează cu viteză prea mică.

Ulterior, după ce a parcat maşina în cartierul Peștișul Mare, bărbatul de 76 de ani a coborât din mașină pentru a merge la niște cunoștințe, iar lângă autoturismul său a parcat șoferul autoturismului care l-a claxonat, care a coborât din maşină şi l-a lovit cu pumnul în zona feței,  după care a lovit portiera stânga-față a autoturismului septuagenarului cu piciorul  și i-a rupt maneta ștergătoarelor”, informează IPJ Hunedoara.    

Bărbatul de 76 de ani  a fost transportat la o unitate medicală din municipiul  Hunedoara în vederea unui consult medical de specialitate, iar celălalt conducător auto, în vârstă de 28 de ani, din Hunedoara, a fost identificat la scurt tip de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara pentru audieri, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere.

Mihai ROMAN

cm
cm