
SCHI. S-a mai deschis o pârtie, la doar o oră de Baia Mare
Prima pârtie de schi din județul Satu Mare s-a deschis astăzi, după finalizarea cu succes a testelor și obținerea omologărilor necesare.
Conform anunțului Consiliului Județean Satu Mare, pârtia de la Luna Șes, situată la 1.200 metri altitudine și aflată în zona Orașul Negrești-Oaș, are o dificultate medie, beneficiază de telescaun, nocturnă și instalație pentru zăpadă artificială. Aceasta va fi deschisă zilnic, între orele 9 și 16.
”Stațiunea de Schi Luna Șes este situată pe pantele vestice ale Munţilor Gutâi, la poalele Vârfului Pietroasa (1.200 m) și pe cursul superior al pârâului Talna Mare, la 8,5 km de orașul Negrești-Oaș, în una dintre cele mai pitoreşti zone ale României – “Ţara Oaşului”. Accesul spre pârtie se face din dreptul stației de carburanți Petrom de la intrarea în orașul Negrești-Oaș, pe un drum asfaltat marcat cu panouri care indică traseul până la parcarea care deservește instalația de telescaun de la baza pârtiei”, informează Consiliul Județean Satu Mare.
Pârtia Luna Șes este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roșu) și este destinată schiorilor cu competențe medii și avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%, lungimea este de 2.100 metri, lățimea are aproximativ 50 de metri și se întinde pe o suprafață de 9,5 hectare. Telescaunul are o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră.
Investițiile pentru realizarea acestui proiect au inclus: drumuri de acces, poduri, parcări, infrastructură pentru acces la utilități, un punct de prim ajutor și chiar o bază Salvamont.
Distanța între Baia Mare și Pârtia Luna Șes este de aproximativ 68 de kilometri și poate fi parcursă în aproximativ 1 oră și 18 minute.










