
ȘEDINȚĂ. Discuții despre problemele de pe Valea Izei legate de păduri
La nivel de județ avem destule localități unde sunt mari probleme legate de păduri, puneri în posesie sau alte situații care nemulțumesc cetățenii. Recent, la inițiativa prefectului Rudolf Stauder și a subprefectului Crina Chilat, în comuna Bârsana a avut loc o ședință cu Direcția Silvică Maramureș, Ocoalele Silvice Mara și Sighetu Marmației, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, precum și cu reprezentanți din 15 unități administrativ-teritoriale de pe Valea Marei și Valea Izei.
„Scopul acestei întâlniri a fost discutarea cu toate părțile implicate – autorități publice județene, primari și cetățeni – a problematicii fondului funciar. Printre situațiile comune identificate au fost sentințe judecătorești care încă nu au fost puse în executare, suprapunerea de amplasamente a domeniilor publice și private cu Romsilva și îmbunătățirea colaborării UAT-urilor cu ocoalele silvice.
Seria întâlnirilor continuă și în perioada următoare cu alte trei ședințe, unde vor fi invitați reprezentanții Ocoalelor Silvice Dragomirești, Baia Mare și Târgu Lăpuș cu UAT-urile aparținătoare.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș organizează aceste întâlniri în folosul cetățenilor care întâmpină probleme în stabilirea dreptului la proprietate din cauza unor erori de suprapunere de amenajamante și de comunicare între comisiile locale de fond funciar și autoritățile județene”, precizează Prefectura Maramureș.
Marcel ȘERBAN
(Foto: Arhiva Glasul)








