SIGURANȚĂ. Reguli de respectat în biserică de Paște sau Florii

Este perioada din an când maramureșenii merg la Biserică, fiind Duminica Floriilor, respectiv Sărbătorile Pascale la catolici. Însă la biserică sunt folosite lumânări, care, dacă nu sunt folosite cum trebuie, pot provoca incendii și de aici până la o tragedie nu e decât un pas.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș vor monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel județean, la nevoie fiind pregătiți să intervină în acest weekend, când credincioșii catolici sărbătoresc Paștele, iar cei ortodocși Floriile. Militarii vor fi pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. 

„Pentru ca zilele de sărbătoare să fie celebrate în siguranță, pompierii maramureșeni le reamintesc tuturor persoanelor implicate în desfășurarea slujbelor religioase din această perioadă că trebuie să cunoască şi să aplice următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor și anume accesul persoanelor în incinta lăcașului de cult se va face în limita capacității construcției, marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a acestora pentru evitarea producerii de accidente, pe timpul slujbelor religioase ușile de acces/evacuare vor fi menținute în poziție deschisă, dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare.

Apoi, parcarea autoturismelor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranții și accesul autospecialelor serviciilor de urgență, respectiv amplasarea lumânărilor și a candelelor în încăperi se va face cu ajutorul suporturilor ce nu se pot aprinde și la distanță de perdele, draperii, ornamente sau alte materiale combustibile.

În cazul izbucnirii unui incendiu în orice lăcaș de cult, ajutați copiii și persoanele în vârstă și evacuați-vă cu calm și în ordine din clădire.

(Foto: Arhiva Glasul)

Marcel ȘERBAN

dh
dh