
SEINI. Ce străzi vor fi asfaltate în această perioadă
Modernizarea infrastructurii rutiere în Seini continuă. După ce a fost reabilitată strada Cuza Vodă, acum vine rândul străzilor Aurel Vlaicu, Sportului și 22 Decembrie să fie asfaltate.
”Proiectele de modernizare a străzilor din orașul nostru sunt în desfășurare. Infrastructura rutieră modernă este unul dintre obiectivele principale în dezvoltarea unei comunități. Fiind o perioadă prielnică, constructorii avansează cu lucrările începute redând astfel cetățenilor confortul si siguranța pe drumurile publice.
După ce au fost efectuate lucrările premergătoare de înlocuire a capacelor, montarea bordurilor, rigolelor și realizarea trotuarului, s-a demarat etapa de turnare a stratului de asfalt pe străzile Aurel Vlaicu, Sportului și 22 Decembrie . Așteptăm cu nerăbdare să putem circula pe aceste străzi proaspăt modernizate cât de curând”, a declarat Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini.
Ana-Maria HOJDA