PROIECTUL HERCULES. Inițiere în oină la școlile din Remetea Chioarului și Săcălășeni

În perioada 1 iulie-6 august, în Maramureș se derulează ediția a patra a proiectului Hercules, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline sportive.

Școala Remetea Chioarului și Școala Săcălașeni sunt implicate în proiectul „Hercules”, în perioada 1-9 iulie. În premieră, 40 de elevi din cele două școli cu structurile aparținătoare, vor participa la activități de inițiere în Oină, sportul national al României.

„Activitățile se vor desfășura pe bazele sportive din Coruia, Sacalaseni și Remetea Chioarului, între orele 9-12 în fiecare zi. Vor participa și sportivi consacrați care vor demonstra elemente specifice jocului de oină, fiind un reper pentru tinerii care sunt la inceput de drum în tainele oinei.

Vă aștept în număr cât mai mare dragi elevi, iar numărul vostru poate ajunge până la 100… Veniți alături de noi să facem din oină sportul tuturor!”, anunță profesorul Călin Moje.

Mihai ROMAN

cm
cm