SEINI. Profesorul universitar Stelian Tofană conferențiază pe tema drogurilor

Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, va conferenția mâine, 22 martie, în Maramureș, într-un eveniment ce va avea loc la Casa de Cultură din Seini, începând cu ora 18.

Întâlnirea va avea ca temă consumul, dependența de droguri și enigma lor – ”Dependențele – o robie? Drogurile și enigma lor!”. Moderator va fi pr. Bogdan Ciocotișan, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Baia Mare. Programul artistic va fi susținut de către: corul parohiei ortodoxe Seini I (pricesne) și Paula Andreica.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Orașului Seini.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica