Seniorii, vulnerabili în fața fraudelor și a înșelăciunilor

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Poliție Județean Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează campania „Sărbători în siguranță”, având ca obiectiv creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale.

În acest context, în data de 7 aprilie, polițiștii au desfășurat o activitate preventivă alături de seniorii din cadrul Centrului de zi „CASPEV” din Baia Mare, unde au discutat despre riscurile care pot apărea în perioada sărbătorilor, când aglomerația și deplasările frecvente pot fi speculate de persoane rău intenționate.

Pe parcursul întâlnirii, oamenii legii au transmis o serie de recomandări privind siguranța în zone aglomerate, în trafic, prevenirea fraudelor și a înșelăciunilor, precum și măsuri de protecție a locuinței în perioada deplasărilor.

Participanții au fost sfătuiți să acorde o atenție sporită bunurilor personale în locurile aglomerate, să respecte regulile de circulație, să evite furnizarea datelor personale sau bancare către persoane necunoscute și să își asigure locuințele înaintea plecărilor în călătorii. Totodată, aceștia au fost încurajați să transmită mai departe informațiile primite, pentru a contribui la protejarea comunității.

Reprezentanții IPJ Maramureș precizează că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind ca prin acțiuni preventive și informare constantă să contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în întreg județul.

GlasulMM
GlasulMM