SONDAJ DE OPINIE. Ce părere au băimărenii despre salariile lor

România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește venitul mediu salarial. De la 1 ianuarie 2023, salariul minim brut pe economie a crescut de la 2.550 lei, la 3.000 lei, echivalentul a 600 de euro. Cu toate acestea, pentru mulți români, veniturile sunt insuficiente, după cum rezultă din sondajul de opinie realizat printre băimăreni, pe care i-am întrebat care cred ei că ar trebui să fie nivelul salariului.

Iolanda Nesteriuc, 34 de ani: Ce salariu ar trebui să fie în România? Pune acolo 4.000, 5.000. Acuma rămâi cu 1.900 de lei în mână. Nu îți ajung nici 4.000 de lei într-o lună, în România. Eu plătesc 15 milioane chirie. Din 19 milioane, cu ce rămân dacă aș lucra pe minim? Din ce aș mai trăi?  Păi eu cheltui peste 8.000 într-o lună. Niciodată nu o să fie suficient, clar!.

Andrei Arghil, 32 de ani: 3.000 de lei nu mai tare sunt bani de folosit, pentru că majoritatea stau în chirie și au de plătit o grămadă de utilități.

Dana Rusu, 68 de ani: Să fie 4000! Pentru că toate prețurile au urcat, curentul, gazul. Sunti pensionară, dar și lucrez. E chiar foarte greu în condițiile în care toate prețurile au urcat. Lumea se descurcă greu, mai ales tinerii care încep o nouă viață.

Daniel G., 37 de ani: Salariul net, nu cel brut, trebuie să fie majorat la 3.000, pentru ca să poată supraviețui clasa de mijloc, care este clasa muncitoare. Sunt părinți care au copii și nu își permit să îi ducă la o școală bună.

Adriana Chiriguț, 55 de ani: Trebuie să fie 4.000 – 5.000, pentru ca să poți trăi decent, să-ți permiți un concediu, să te odihnești, să întreții ceea ce ai. Trebuie să-ți pui bani deoparte și pentru bătrânețe.

B. V. , 31 de ani: Lucrezi o lună și ajungi la concluzia că de fapt lucrezi ca să-ți plătești doar facturile, să mai mănânci ceva, să-ți iei o haină și restul să pui de-o parte.  Cam 1000 de lei trebuie să ai rezervă mereu. Cel puțin eu mă zgârcesc în a cumpăra anumite chestii doar ca să mai pot să pun un ban deoparte, adică am tăiat de pe listă anumite capricii”.

S. E, 43 de ani: Conform muncii prestate, ar trebui să fie salariul mai mare decât este acuma, aproximativ cu 20%.

Fănică Covaci, 40 de ani: Toate sunt scumpe. Și ziarul s-a făcut 3 lei. Cu cât cresc salariile, cu atât cresc și produsele.

Anamaria Ferenț, 20 de ani: Ar trebui să fie undeva la 5.000 brut. Mai ales după ce treci de 18 ani, ai nevoia de a deveni independent, și nu știu, ai nevoie de mașină, probabil casă.

Teodor Pop, 68 de ani: Pentru o persoană care nu are vicii, nu fumează, nu bea alcool, nu bea cafea, persoanele astea mai ponderate, salariul net ar trebui să fie cel puțin 2.500 de lei, după părerea mea.

CB., 43 de ani: O persoană sungură ar trebui să aibă un salariu de cel puțin 5.000 de lei în mână. Deci soț, soție la un loc să aibă în casă cam 10.000 de lei. De exemplu cum sunt eu, nevasta și am doi copii, o fată la liceu și o fată la școală clasa I, cu minimum pe economie, din 3.000 de lei, cu ce mai rămâi? Cu 2.500 de lei nu poți face nimic. Cel puțin gazul, mie mi-a venit 500 de lei.

A consemnat Alexandru CHIRA

GlasulMM
GlasulMM