
STIMULAȚI FINANCIAR. Numărul donatorilor de sânge a crescut semnificativ în România
Imediat după Anul Nou, centrele de transfuzii din România s-au trezit cu un număr neobișnuit de mare de cetățeni care au dorit să doneze sânge. Explicația acestei situații neobișnuite până acum este un simplă. Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge a crescut de patru ori la începutul acestui an şi a ajuns la 280 de lei.
Românii care donează sânge primesc șapte tichete de masă. Dacă până anul trecut valoarea unui tichet era de aproape 10 lei, acum, aceasta a crescut la 40 de lei, ceea ce înseamnă că donatorii vor primi 280 de lei pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau în trecut.
În plus, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transportul în comun.
Cei care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârstă cuprinsă între 18 şi 60 de ani, pulsul regulat, tensiunea arterială stabilă şi să nu fie sub tratament. Se poate dona sânge de maximum patru ori pe an, la un interval de trei luni.
Mihai ROMAN