TĂUȚII MĂGHERĂUȘ. Noi discuții legate de iazul de la Bozânta

Edilul orașului Tăuții Mpgherăuș, Dumitru Marinescu, s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor ministere, pentru a discuta despre proiectele de dezvoltare referitoare la distribuția de gaze naturale și aducțiunea de apă potabilă.
”Împreună cu domnul deputat Florin-Alexandru Alexe am purtat discuții la Ministerul Dezvoltării cu privire la proiectele de extindere a sistemului de distribuție gaze naturale in localitatea Băița, localitatea Nistru, respectiv in orașul Tăuții-Măgherăuș.
De asemenea, la Agenția Fondului de Mediu, am adus in discuție proiecte precum Realizarea aducțiunii de apă potabilă în cartierul Nistru, respectiv Extinderea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Bozânta Mare.
La Ministerul Energiei – Fondul de Modernizare am discutat despre proiectul privind eficientizarea energetică a clădirilor publice din orașul Tăuții-Măgherăuș.
Alături de domnul deputat Bota Călin Ioan am prezentat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene atât proiectele pe care le avem in derulare, cât și proiectele pe care urmează să le depunem pentru orașul Tăuții-Măgherăuș”, a precizat Dumitru Marinescu, primarul orașului Tăuții Măgherăuș.
Edilul a participat și la o întâlnire cu Ministrul Mediului – domnul Mircea Fechet și cu domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, în care a expus problemele de mediu de la nivelul orașului Tăuții-Măgherăuș. Principalele probleme discutate au fost: dig vale Băița, dig vale Nistru, poluare iaz decantare Bozânta Mare, construire insule ecologice digitalizate in orașul Tăuții-Măgherăuș.
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA