LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Remetea Chioarului

Comună, zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată în depresiunea Baia Mare, la poalele Dealurilor Chioa­ru­lui, pe cursul mijlociu al râului Lăpuş, între Coaș și Berchez, la 18 kilometri sud de Baia Mare; zonă de deal.

Localităţi compo­nen­te ale comunei: Berchez, Berchezoaia, Posta, Re­me­cioara, Remetea Chioarului (re­şe­dinţă). Prima atestare documentară: 1566 (Reme­the). Populaţie: 2.834 locuitori (în comună), 1.109 locuitori (în satul Remetea Chioa­rului). Gospodării: 1.133 (în comu­nă). Etnii: 2.160 români, 359 maghiari, 236 romi, 5 u­craineni (în comună). Culte: 2.077 ortodocși, 315 reformați, 130 martori ai lui Iehova, 126 penticostali, 50 creștini după Evanghelie, 19 romano-catolici, 8 greco-catolici, 5 baptiști (în comună). Dia­lect: subdialect crişean. Numele co­mun al locuitorilor: re­metean, -ă, re­meteni, -e / reme­teancă, reme­tence. Porecla locuitorilor: călugări. Nume de familie derivate din nu­mele lo­calităţii: Remetean, Re­me­tian (150 de persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Filip, Grebleş, Maxim, Raţiu, Todea.

Instituții: primărie, post de poliție rurală, școală gimnazială, bibliotecă comunală (din 1958), ghișeu postal, cabinet medical, farmacie, cămin cultural; baze sportive: teren de fotbal (iarbă). Biserici: biserică ortodoxă (de zid, “Înălțarea Domnului”, 1999); biserica monument istoric (“Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1800, din lemn) se află în custodia parohiei ortodoxe; biserică penticostală (1992). Resurse naturale: curs de apă (râul Lăpuș), fond de vânătoare, teren arabil (1.300 ha); pășuni și fânațe (1.100 ha); fond forestier (1.600 ha); ciuperci comestibile din flora spontană, amenajare piscicolă (Balta Re­metea); culturi pomicole: meri (246 ha), peri (5 ha), pruni (45 ha). Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, gaz, energie electrică). Mo­numente istorice: Casa Maria Pop (1875); Ansamblul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (sec. XVIII); Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (sec. XVIII); Clopotniţa de lemn (sec. XVIII); Capelă (sec. XVIII). Monument comemorativ: Monu­mentul Eroilor (2016). Ma­nifestări tradiţio­na­le locale: Balul strugurilor (obicei tra­di­ţional maghiar, luna octombrie).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1566) Remethe, (1603) Remete, (1760) Kővár Remete, (1850) Remetja, (1854) Re­mete, Remetea, (1909-1919) Remetea, Kövarremete, (1968) Remetea Chioarului. Evoluția numelui localității: Remetea, Remetea Chioa­rului. Denumire uzuală în prezent (alta decât cea oficială): Remetea.

Soluții etimologice. La început, aşezarea s-a numit Remethe (=Re­metea), iar de la mijlocul secolului al XVIII-lea a primit determinantul Chioa­rului (Kővár Remete), pentru a se diferenţia de Remeţi pe Someş, o altă localitate din ținutul Chioar. Numele ținutului este o adaptare fonetică după magh. Kövár (< kő “piatră” + vár “cetate”), auto­ritățile maghiare traducând de fapt vechea denumire românească: Ce­­tatea de Piatră.

Nu­mele localității provine din apelativul magh. remete “pustnic, sihastru, că­lugăr”, iar acesta, la rândul său, ar fi fost preluat de maghiari din lat. eremita, cu acelaşi sens de “călugăr”. Vasile Frățilă (2007) remarcă faptul că “toponimul Reme­tea este specific doar regiunilor Banat, Cri­şana şi Transilvania, acolo unde a existat populaţie catolică. Toate for­mele documentare ale acestor lo­calităţi redau apelativul maghiar re­mete care, prin transformarea în sis­temul toponimic românesc în nume de localitate, a primit sufixul to­po­nimic –a. Rezultă că oiconimul relevă existenţa lăcaşurilor de cult şi a călugărilor în această zonă”. Într-adevăr, o mărturie din 1725, confirmă supoziția lui Frățilă: “Remetea Chioarului, stație de poștă, la o distanță de trei mile la est de Rivulinus, pe care ungurii o numesc Baia Mare. Este o așezare foarte frumoasă, fiind așezată pe un deal, lângă râul Lăpuș, iar pe cealaltă parte este înconjurată de păduri producătoare de ghindă. Unii sunt de părere că aici a locuit cândva un sihastru, care a fost vizitat de mai multe persoane. Astfel a devenit localitatea eremită”. De asemenea, în Maramureşul din dreapta Tisei a existat o localitate cu numele Remetea (în 1465, Re­methe), despre care se ştie că era proprietatea călugărilor pauliciani şi a nobililor români din Săpânţa.

Trebuie să precizăm faptul că au existat şi opinii potrivit cărora numele de Remetea provine direct din lat. eremit: “Termenul *râmeţ (s. m.), pl. *râmeţi este moştenit direct din limba latină (< eremitus < ere­mita, -ae) în epoca dacoromană (sec. II-VI, VII); el a fost împrumutat şi în maghiară, remete “pustnic, sihastru”; cu alte cuvinte, “toate toponimele româneşti Re­metea, Rimetea, Remeţi au avut la început forma Râmeţ(i) şi au fost apoi maghiarizate”. Simion Dănilă (2003) aduce contra­argumente la ipoteza lui I. Ionescu (1994): “O hartă a distri­bu­i­rii oiconimelor Remetea (şi varian­tele) pe teritoriul României ne arată că acestea se întâlnesc numai în Banat şi Ardeal. (…) Absenţa oico­nimului Remetea din Muntenia, Oltenia, Moldova, sudul Banatului şi chiar din Dobrogea, unde au fost semnalaţi eremiţi în secolele IV-V, (…) este un indiciu clar că lat. ere­mitus n-a pătruns în straturile popu­lare ale latinei dunărene şi că nu reprezintă deci o moştenire lati­neas­că în limba română”. În concluzie, *Râmete nu poate pro­veni decât din magh. remete “si­has­tru, pustnic”, susține Simion Dănilă. Într-adevăr, toate localitățile cu nume identic sau asemănător sunt situate exclusiv în Transilvania, Banat și Crișana: Re­metea (jud. Alba, Bihor, Harghita, Mureş), Remetea Lungă (jud. Ti­miş), Remetea Mare şi Remetea Mică (jud. Timiş), Remetea Oaşului (jud. Satu Mare), Remetea Pogănici (jud. Caraş-Se­verin).

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).