
TENSIUNE. Alegeri cu sufletul la gură în Republica Moldova
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat, duminică seara, că a început centralizarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidențiale din 2024, precum și ale referendumului privind aderarea țării la UE. Primele date arată că Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo se vor confrunta în turul II.
Luni, 21 oct, ora 08:00, Maia Sandu conducea cu 41,84% (630.712 voturi), iar Alexandr Stoianoglo are 26,35% (397.193 de voturi). Au fost numărate 97,84% din procesele verbale, adică 2.171 de secții, din totalul de 2.219, potrivit datelor coomunicate de Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova.
Însă emoții foarte mari sunt în legătură cu rezultatele pentru referendum. După centralizarea a peste 97% din procesele verbale privind referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, tabăra NU și tabăra DA se află aproape la egalitate.
Voturi DA: 50,08%
Voturi NU: 49,92%
La ora 9.00, tabăra care este în favoarea aderării la UE are 2.285 de voturi în plus. De precizat că, pe tot parcusul nopții, tabăra anti-UE a avut mai multe voturi.
Datele oficiale arată că cei mai mulți dintre alegătorii care locuiesc în Republica Moldova au votat „NU” la referendumul privind aderarea la UE. Este un semn prost pentru guvernul pro-european și o veste bună pentru forțele pro-ruse, chiar dacă rezultatul la referendum pare că se inversează, datorită votului masiv pro-UE din diaspora, scrie Hotnews.ro.








