Test

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN TRENURI ȘI STAȚII CFR. 56 de călători legitimați și sancțiuni de 4.000 de lei aplicate
În 23 august, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au organizat o acțiune, pentru asigurarea unui climat de ordine…
VERIFICĂRI EFECTUATE DE AUTORITĂȚI. Precipitațiile abundente au dus la probleme la Serviciul Permise Maramureș
Având în vedere situația generată de precipitațiile abundente din municipiul Baia Mare, în data de 22 august a.c., la sediul…

CONTROALE LA UNITĂȚI DE CAZARE ÎN SIGHETU MARMAȚIEI. Polițiștii au verificat legalitatea șederii străinilor și respectarea legislației economice
La data de 23 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice-Biroul de Investigare a Criminalității Economice Sighetu Marmaţiei,…
CRISTIAN NICULESCU ȚÂGÂRLAȘ a cucerit două vârfuri din Caucaz
“Două vârfuri din nordul Azerbaidjanului, ambele de peste 3.700 de metri, m-au provocat să îmi depășesc limitele și să descopăr,…

LA DETERMINAREA CUANTUMULUI PENSIEI. În 2025, valoarea punctului de referință este de 81 lei
Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la determinarea cuantumului…
HANDBAL. MASCULIN. Minaur a câștigat argintul în Supercupa României
Finala mare s-a disputat vineri seara, între echipa cu cel mai mare buget din țara noastră (mult peste tot ce…
