
TOTUL DESPRE PENSII. Poți verifica online situația vechimii în muncă
Interesul pentru a cunoaște din timp valoarea pensiei, vârsta de pensionare și beneficiile pe care le ai după ce părăsești câmpul muncii este foarte mare în rândul românilor. Și este firesc să fie așa, mai ales că, în ultimii ani, a crescut destul de mult speranța de viață, ceea ce înseamnă că, după pensionare, urmează 10-15 ani destul de dinamici.
Fiecare angajat are posibilitatea de a verifica online vechimea prin crearea unui cont pe platforma Casei Naționale de Pensii Publice. Procesul implică completarea unui formular care poate fi descărcat de pe site, ulterior tipărit și prezentat, împreună cu un act de identitate, la o casă de pensii, scrie Evenimentul Zilei.
Este esențial să se facă diferența între vechimea în muncă și stagiul de cotizare. Conform Codului Muncii, vechimea în muncă reprezintă perioada în care o persoană a fost angajată, indiferent de tipul contractului de muncă sau modalitatea de remunerare. Iar stagiul de cotizare reprezintă intervalul în care au fost efectuate plăți pentru contribuțiile sociale, precizează Capital.ro.
Este bine de știut că, în afară de pensia de la stat, mai există și pensii private, care asigură un supliment destul de consistent dacă este gestionat după sfatul consultanților financiari (iar pe aceștia îi găsiți în cadul companiilor de asigurări de viață și pensii private).
(Foto: Arhiva Glasul)








