TRAGEDIE CREVEDIA. Noi amenzi în Maramureș, în urma controalelor efectuate

Controalele la benzinării și operatorii economici care comercializează gaz petrol lichefiat au continuat în Maramureș. În ultima săptămână au fost verificați peste 70 de operatori economici și au fost identificate noi probleme, motiv pentru care s-au aplicat 8 amenzi, în cuantum de 20.000 lei.

”În baza Ordinului Prefectului nr. 486/2023 privind constituirea la nivel județean a comisiei mixte de verificare la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, au fost efectuate, în perioada 11 -17 septembrie a.c., controale la 72 de operatori economici (care includ si puncte de lucru), respectiv la două mijloace de transport.
Au fost constatate un număr de 52 nereguli/deficiențe. S-au dispus 30 de măsuri pentru remedierea neregulilor/deficiențelor constatate. Au fost aplicate în total 33 sancțiuni, din care opt sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei și 25 avertismente pentru neregulile constatate”, au precizat oficialii Prefecturii Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA