TRISTEȚE. Ing. Virgil Țânțaș, condus pe ultimul drum
Astăzi are loc înmormântarea fostului director al Direcției pentru Agricultură Maramureș, ing. Virgil Țânțaș.
”Domnul inginer Virgil Țânțaș, cel care cu profesionalism și multă dedicare a coordonat activitatea Direcției Agricole Maramureș timp de 17 ani, va fi condus astăzi pe ultimul drum. Primar al orașului Seini în perioada 1996-2000, colegul meu liberal Virgil Țânțaș s-a implicat în comunitate, iar colaborarea pe care am avut-o a fost întotdeauna una eficientă și de succes. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către familia îndoliată în aceste momente atât de grele.
Sincere condoleanțe! Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace!”, a transmis Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA