![](https://glasulmm.ro/wp-content/uploads/2023/06/SPITALUL-TBC-APARATURA-MEDICALA-BAIA-MARE-DH-1-768x346.jpeg)
BAIA MARE. Ambulatoriul Spitalului TBC va fi extins
Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare urmează să fie extins. Se dorește ca pe viitor, unitatea spitalicească chiar să devină spital municipal.
O nouă investiție va avea loc la Spitalul TBC din Baia Mare unde se dorește extinderea ambulatoriului de specialitate actual. Investiția se ridică la suma de 26 milioane de euro. De altfel, unitatea a trecut deja printr-un proiect de modernizare în interior, în cadrul căruia au fost reabilitatea inclusiv saloanele pacienților. Acest lucru va continua și va fi alocată suma de 12 milioane de euro, pentru dotarea cu aparatură a secțiilor din cardul spitalului, precum cele de pneumologie, pediatrie, dar și cea de îngrijiri paliative, anunță reprezentanții autorităților locale. Extrem de important este și faptul că de noi dotări se va bucura și laboratorul de analize medicale dar și partea de radiologie.
De altfel, pe viitor se dorește ca Spitalul TBC din Baia Mare să devină spital municipal, pentru a mai degreva activitate Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, care este extrem de aglomerat pe anumite specialități medicale. În acest fel și pacienții ar putea avea acces mai rapid la consulturi de specialitate, dar și la investigații medicale.
Ana-Maria HOJDA