VASILE MÎRZA, PRIMARUL COMUNEI ROZAVLEA: “Dascălii… acești apostoli ai neamului românesc”
“Când spui “dascăl” te gândesti în primul rând la inițierea ta în știința alfabetizării, la purtarea mâinii de către învățător pe spațiul imaculat al hârtiei, la achizițiile cognitive și intelectuale pe care ai reușit să le realizezi de-a lungul carierei tale de veșnic ucenic, la revelațiile care ți-au iluminat mintea în decursul procesului educațional, la spațiul sacru al școlii care a contribuit decisiv în evoluția Homo sapiens.
Când te raportezi la impactul școlii asupra vieții și competentelor tale, îți vine să scoți pălăria din cap și să te închini în fața acestor apostoli ai neamului.
În negura nu prea îndepărtată a vremurilor, dascălul și cu preotul erau considerați – și pe bună dreptate – apostoli ai neamului, iar când se întâmpla să treci pe lângă aceste persoane, impulsul imediat era să scoți pălăria din cap și să saluți în mod respectuos.
Trasând un arc peste timp, ajungând în contemporaneitate, situația pare schimbată. Paradigma socio-profesională a fost modificată, încât în zilele noastre, din păcate, profesorul nu se mai bucură atât de mult de atenția conviețuitorilor. Statutul însăși al cadrului didactic a fost relativizat, încât nici elevii nu mai poartă solicitudinea care se impune față de profesor. Am ajuns zile ciudate, în care elevul, cel îndrituit să muncească și să culeagă roadele răspândite de dascal, are mai multe drepturi decât maestrul său.
Din păcate, se pare că nici profesorii nu mai sunt ce-au fost (nu generalizăm); notele de la titularizare denotă acest declin. Mai mult decât atât, profesorii și-au cam pierdut din apetit și atașament față de actul educațional, au devenit detașați de esența meseriei lor și au pierdut din proeminența de care se bucurau odată în rândul societății (repet, nu generalizăm). Dacă pe vremuri se citea și se studia “pe rupte”, acum Mr Google satisface în mare parte nivelul de interes și de curiozitate pentru documentarea (să zicem suplimentară sau complementară) a acestora.
Știm înca de la generală, că autoritatea unui profesor se impune și crește prin nivelul său de competență profesională. Un profesor care dovedește că știe, găsește magnetul care să-i farmece pe elevi și să le trezească atenția și interesul. Iar competența sa profesională îi va proteja și promova prestigiul.
Se spune că paralizia unei comunitătți constă în paralizia intelectualilor. Dorim o clasă a intelectualilor cât mai consistentă și laborioasă. Fiecare are rolul său în societate (există o diviziune a muncii…), dar dascalul e menit să ne învețe, în condițiile în care toată viața e o școală.
Toată considerația pentru acele cadre didactice care își prestează nobila meserie din convingere și vocație, și nu ca pe o alternativă. Profesorii sunt, până la urmă, modelatorii caracterelor noastre și deschizatorii de destine. Pentru simplu fapt că ei reușesc să înnobileze omul, prin cunoașterea transferată, merită un mare respect.
Nihil sine Deo, nihil sine magister!
La mulți ani tuturor cadrelor didactice!”
Vasile Mîrza, primarul comunei Rozavlea
