
ZOLTAN MICA, desemnat candidatul USR Maramureș pentru funcția de primar al orașului Cavnic: ”Transparența este una dintre valorile care mă reprezintă”
Zoltan Mica este candidatul USR Maramureș desemnat pentru funcția de primar al orașului Cavnic. Printre atuurile pe care le are se numără transparența, precum și dorința de a-i informa pe localnici cu privire la deciziile luate în ședințele administrației locale, care adesea au fost influențate de preferințele actualei conduceri executive. Chiar dacă a fost adesea criticat, înjurat și i s-au adresat cuvinte jignitoare, candidatul USR Maramureș nu a renunțat.
”În 2020, chiar dacă nu v-am promis nimic, mi-ați acordat votul dumneavoastră și am reușit să ajung în Consiliul local al Orașului Cavnic. Transparența este una dintre valorile care mă reprezintă, de trei ani am reușit să vă aduc la cunoștință ceea ce se întâmplă cu adevărat în forurile de conducere ale Cavnicului. Încă nu am reușit să aflăm însă ce se întâmplă în spatele ușilor închise ale primăriei. Știm doar că timp de foarte mulți ani Cavnicul a fost împărțit în prieteni și dușmani ai actualei conduceri executive și deciziile s-au luat pe astfel de criterii. Banii publici trebuie să fie utilizați corect și nu discreționar, iar deciziile luate fără să diferențiezi căvnicarii în funcție de etnie, voturi sau alte criterii de acest fel”, a punctat Zoltan Mica.
În următoarea perioadă, împreună cu Alianța Dreapta Unită, candidatura lui Zoltan Mica va fi validată și va fi formată echipa de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie. (Advertorial)








