ANIVERSARE. Un an de handbal la Fărcaşa

Școala de handbal CS Fărcaşa a împlinit, în aceste zile de aprilie, un an de la înfiinţare. Cu această ocazie micii handbaliști, împreună cu părinții lor au fost invitați să participe la un eveniment care să marcheze această aniversare.

„Cu excepția unor handbaliste, care au fost prinse în alte activități școlare, pe terenul sintetic din fața Sălii sporturilor, au fost prezente majoritatea fetelor și băieților incluși în acest program de învățare al handbalului”, informează reprezentanții Primăriei Fărcașa.

„În urmă cu un an, am avut inițiativa înființării unei grupe de handbal copii și, la recomandarea unor cunoscuți, am ales comuna Fărcașa. Încă de la prima discuție am găsit deschidere și înțelegere din partea domnului primar Ioan Stegeran și, ulterior a doamnei directoare Viorelia Vele. Sunt foarte fericit că am ales Fărcașa pentru că aici am găsit oameni dedicați și deschiși la minte, oameni care știu ce însemnă sportul pentru copii.

Sunt foarte bucuros că oamenii din țară, din domeniul handbalului, cei din Federația română de handbal au auzit și vorbesc foarte frumos de noi iar mulți ne invidiază pentru ceea ce avem noi aici, pentru condiții și pentru baza sportivă de aceea trebuie să fim serioși , să muncim iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Încă o dată, mulțumesc autorităților locale, copiiilor și părinților pentru tot ajutorul pe care ni-l oferă necondiționat.”, a declarat antrenorul Sebastian Albu.

Apoi, copiii de la CS Fărcașa au jucat fotbal, în mai multe reprize, și în final toti cei prezenți au primit pizza, sucuri și au gustat dintr-un tort aniversar.

Mihai ROMAN

foto Primăria Fărcașa

cm
cm