ATELIERE. Seniorii din Baia Mare vor fi învățați să folosească WhatsApp, Facebook și alte aplicații uzuale

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul-pilot „Conectăm Generații în lumea digitală”, un demers inițiat și susținut de Fundația Vodafone prin programul Hi Digital și derulat de Fundația Regală.

Pe parcursul a 8 sesiuni, seniorii participanți vor reuși să integreze cunoștințe din lumea digitală și abilități utile, dar și să creeze un grup de socializare ce le deschide noi oportunități de schimb de idei și experiențe. Tematicile abordate în cadrul cursului acoperă noțiuni precum: utilizarea telefonului mobil de tip smartphone, comunicare online – utilizarea aplicației WhatsApp, comunicare online – distribuirea informațiilor și a fișierelor, divertisment online – accesarea și partajarea conținutului online de divertisment, rețele de socializare – utilizarea aplicației Facebook, tranzacții online, aplicații folosite în viața de zi cu zi, ce ne rezervă viitorul – inteligența artificială.

Atelierele vor avea loc în București și localitățile: Arad, Baia Mare (prin Asociația CASPEV), Mărășești, Odorheiu Secuiesc, Pitești, Rovinari, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Tulcea, Turnu Măgurele.

Seniorii din localitățile menționate, interesați să participe la atelierele ”Conectăm Generații în lumea digitală”, sunt invitați să se înscrie apelând gratuit la Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001.

Maria STOICA

 

Maria Stoica
Maria Stoica