AVERTIZARE. Se umflă apele. Care râuri din Maramureș sunt afectate

Autoritățile au emis o avertizare hidrologică de cod galben, pentru fenomene imediate. Vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție. Avertizarea este valabilă în intervalul 29.03.2024 ora 06:00 – 29.03.2024 ora 14:00.
Vor fi afectate râurile mici din bazinele hidrografice. ”Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mara, Firiza- bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Cavnic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, județul: Maramureș.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”, transmit oficialii CJSU Maramureș.
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA