BAIA MARE. Magazine din oraș, pline de haine ”fake”

În cadrul unei acțiuni organizate și derulate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice ieri, 1 aprilie a.c., au fost verificate trei societăți comerciale care derulează activități în domeniul comercializării de articole vestimentare în municipiul Baia Mare.

”Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat nouă infracțiuni pe linia Legii nr. 84 din 1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 110 obiecte de îmbrăcăminte și jucării, care poară însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute. Valoarea produselor indisponibilizate este de aproximativ 10.000 de lei.

În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, în vederea probării întregii activități infracționale”, spun responsabilii IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA