DECIZIE ISTORICĂ. Palatul Administrativ este acum în proprietatea județului Maramureș. Cum va arăta după modernizare – GALERIE FOTO
Oficial știm că începând cu data de 17 mai, Palatul Administrativ din Baia Mare (Prefectura, cum o știe toată lumea) este proprietatea județului Maramureș.
Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș a precizat:
„Veste bună pentru maramureșeni. După 30 de ani în care nu s-au putut accesa fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea Palatului Administrativ din Baia Mare, Guvernul a adoptat Hotărârea privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al Judeţului Maramureş a clădirii din Baia Mare, strada Gheorghe Șincai 46, în care își desfășoară activitatea peste 13 instituții publice din județ”.
„Soluționarea situației juridice a clădirii ne permite să accesăm fonduri europene pentru proiectul de reabilitare integrală a imobilului, în valoare de 23 de milioane de euro. Vom depune cererea de finanțare în luna iunie 2023, prin Programul Operațional Regional, iar din această toamnă vom începe lucrările de reabilitare, având în vedere că suntem deja în licitație publică pentru proiectare și execuție. Durata estimată de execuție a proiectului este de 24 de luni de la începerea lucrărilor.
Clădirea Palatului Administrativ are nevoie de o reabilitare totală atât a birourilor, a sălilor de ședință care vor putea fi folosite și pentru diferite evenimente culturale, a turnului care va fi deschis publicului pentru vizitare, dar și de reamenajarea spațiilor exterioare unde va fi amenajat și un loc de promenadă pentru cetățeni. Mulțumesc premierului Nicolae Ciucă, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, pentru susținerea acestui demers și pentru sprijinul pe care îl oferă județului Maramureș. Mulțumesc arhitectului-șef din cadrul Consiliului Județean Maramureș, George Lazăr, și colegilor care s-au implicat în soluționarea situației juridice a Palatului Administrativ din Baia Mare”, a spus Ionel Bogdan.
Ana-Maria HOJDA
(Credit foto: Consiliul Județean Maramureș/Facebook)