
FOTO INEDIT. Urmărire a poliției pe străzile Băii Mari, încheiată cu un ”DA”
IPJ Maramureș a avut astăzi o intervenție mai puțin obișnuită. După o urmărire pe străzile din Baia Mare, au tras pe dreapta un șofer, care era suspect de un furt. A urmat o percheziție riguroasă a șoferului și a pasagerei, iar ulterior oamenii legii au descoperit și pachetul suspect din portbagaj… Era vorba de un buchet imens de flori, alături de o cutie cu un inel. Atunci, tânărul a îngenunchiat și a și-a cerut iubita de soție. După emoțiile date de polițiști, viitoarea mireasă a fost copleșită de emoțiile surprizei cererii în căsătorie. Răspunsul ei a fost ”DA”, iar întreaga poveste a avut un final fericit.
”Mă așteptam să mă ceară, dar nu astăzi. Momentul mi s-a părut extraordinar, foarte frumos. Nu m-am așteptat, am fost șocată, mai ales când am văzut că ar fi vorba de consum de substanțe, așa ceva la noi niciodată”, a declarat viitoarea mireasă, Noemi Pap.
”M-am gândit să fac ceva diferit, s-o impresionez. Îmi doresc toată viața să fiu lângă ea. Mulțumesc poliției din Baia Mare pentru sprijin. Suntem de 3 ani împreună. Ne-am cunoscut pe Facebook, întâmplător. Când îl pierdeam pe tata, Dumnezeu mi-a dat-o pe ea”, a declarat Emanuel Mădălin.
”Suntem atenți la fiecare solicitare care vine din partea cetățenilor. De această dată ne bucurăm că l-am putut sprijini pe Mădălin în misiunea specială de a o cere de soție pe aleasa inimii lui. Ne dorim ca această zi să rămână memorabilă și să fie un eveniment unic. Noi polițiștii le dorim casă întemeiată pe iubire, prețuire și respect!”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA