
GRAV. Accident cu șofer decedat la Văleni. ACTUALIZARE
În această dimineață, pompierii maramureșeni au fost solicitați să intervină în localitatea Văleni, comuna Călinești, unde a avut loc un accident rutier, cu un autocamion de gunoi implicat.
”La fața locului s-au deplasat un echipaj medical SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. Două din cele trei persoane implicate au fost transportate la spital. Una dintre victime prezenta un traumatism lombar, iar cea de a doua se afla în stare de inconștiență”, a informat ISU Maramureș.
Ulterior, unul dintre șoferi a decedat.
ACTUALIZARE
”Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 45 de ani, conducătorul unei autoutilitare, ar fi sărit de la volan, a ieșit de pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier, un pasager din autoutilitară a suferit vătămări corporale iar, din păcate, conducătorul auto a decedat”, transmite IPJ Maramureș.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Maria STOICA