KARATE SHOTOKAN. La Fărcașa s-a desfășurat prima ediție a Cupei Toamnei

Duminică 5 noiembrie, în sala sporturilor din Fărcașa s-a desfășurat un eveniment important din viața sportivă a comunității, prima ediție a competiției de Karate, dotată cu „Cupa Toamnei”.

Oraganizat de Primăria Fărcașa în parteneriat cu clubul sportiv Condor Baia Mare, evenimentul sportiv a reușit să adune la start peste 100 de sportivi, antrenori și arbitri din 3 județe: Maramureș, Sălaj și Bihor. Sportivii prezenți la Fărcașa sunt legitimați la cluburile: „Condor” Baia Mare (atât secția din Fărcașa, cât și cea din Baia Mare), „Umbra” Baia Sprie (jud.Maramureș), „Omega” Șimleu Silvaniei, „Coste” Jibou, „Dani-San” Zalău, „SCO” Jibou, (jud. Sălaj), „Lotus” Marghita și „Good-Dragon” Marghita (jud.Bihor). Fetele și băieții, împărțiți pe categorii, au concurat la trei probe: una de Kata și 2 de Kumite individual, iar ocupanții primelor trei locuri au fost recompensați cu diplome, cupe și medalii.

„Principalul scop al competiției de la Fărcașa a fost verificarea și pregătirea sportivilor în vederea participării la Campionatul Național ce va avea loc în 13 noiembrie la Tg. Secuiesc, județul Covasna. De asemenea, se urmărește și obișnuirea sportivilor începători cu atmosfera de concurs, cu regulile de arbitraj și cu comportamentul corect pe spațiul de luptă. Totodată, această competiție interjudețeană reprezintă una din modalitățile de verificare a cunoștințelor sportivilor dobândite în timpul antrenamentelor, dar și ocazia de a pregăti arbitri pentru participarea la competiții naționale și internaționale”, informează reprezentanții Primăriei Fărcașa.

Mihai ROMAN

cm
cm