LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Săliștea de Sus

Oraș (din 2004), județul Maramureș, regiunea istorică Maramureş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată în sud-est depresiunii Maramureş, între Dragomirești și Săcel, la 53 de kilometri de Sighet, pe Valea Izei, la poalele Munţilor Ţibleş; zonă de deal (alt. 441 m).

Localităţi componente ale orașului: Săliştea de Sus (nu are localități aparținătoare). Prima atestare documentară: 1365 (Keethzeleste). Populaţie: 4.893 locuitori. Gospodării: 1.987. Etnii: 4.795 români. Culte: 4.705 ortodocși, 45 baptiști, 30 greco-catolici, 13 adventiști. Dialect: subdialect maramureşean. Numele comun al locuitorilor: săliştean, -ă, sălişteni, -e / sălişteancă, săliştence. Porecla locuitorilor: bonzari. Nume de familie derivate din numele localităţii: Săliştean (77 de persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Chiş, Iuga, Vlad. Personalităţi: Găvrilă Iuga (1880-1940), doctor în drept, avocat, reprezentrant al României la negocierile de pace de la Paris (expert pentru Maramureș), deputat în Parlamentul României Mari; prefect al jud. Maramureş (noiembrie 1928-aprilie 1931). ♦ Ion Iuga (1940-1993), profesor, poet, traducător. Vol. Tăceri neprimite (1969), Ţara fântânilor (1971), Din Marmaţia (1977), Ieşirea din vis (1982) etc. ♦ Dumitru Iuga (1942-2017), profesor, poet, etnolog; director al Casei Creației Maramureș. Vol. Cerb alb (1976), Mileniul provizoriu (1996). ♦ Nicolae Iuga (n. 1953), eseist, scriitor, jurnalist, cadru universitar, doctor în filosofie. Vol. Profesorul și sirena (2001), La porțile Occidentului (2003), Dumnezeu și mersul istoriei  (2010). Membru al Uniunii Scriitorilor.

Instituții: primărie, poliție orășenească, școală gimnazială (“Mihai Eminescu”), bibleoteca orășenească “Ion Iuga” (din 1952; în prezent deține 11.100 de volume și periodice), oficiu poștal, cabinet medical, cabinet stomatologic, farmacie, agenție bancară, bancomat, serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor, casă de cultură; baze sportive: terenuri de fotbal (iarbă), teren sintetic de minifotbal; Centru Național de Informare și Promovare Turistică; biserici ortodoxe (de zid, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 1988; de zid, “Duminica Tuturor Sfinților”); biserică greco-catolică (în construcție din anul 2017); biserică baptistă; biserică adventistă de ziua a șaptea.

Resurse naturale: curs de apă (râul Iza, Valea Bistriței, Valea Caselor), teren arabil (800 ha), pășuni și fânațe (1.800 ha), fond forestier (3.200 ha), fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană, fond de vânătoare, livezi; izvoare de apă minerală (Izvorul Sulfuros şi Fântâna Sărată); izvor de apă sărată (Valea Bâleasa, în locul numit La Glod); zăcăminte de petrol. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Monumente istorice: Biserica de lemn „Sf. Nicolae” (a Bulenilor) (1736); Casă (1740-1750); Biserica de lemn „Sf. Nicolae” (a Nistoreştilor) (1680). Monument comemorativ: Troița Eroilor din cele două războaie mondiale (2013), realizată de meșterul Toader Bârsan și amplasată în cimitirul Bisericii Nistoreștilor. Monumente de for public: Bustul “Mihai Eminescu” (1994, bronz, în fața Școlii Gimnaziale; autor: I. Marchiș). Târg săptămânal de mărfuri (marţi).

Denumiri atestate: (1365) Keethzeleste, (1486) Zelysthye, (1495) Zelisthe, Zelesthye, (1622) Szelestie, (1828, 1851) Felso-Szelistye, Selisty, (1909-1919) Sălişte, Felsöszelistye, (1968) Săliștea de Sus. Evoluția numelui localității: Două Săliști, Săliștea, Săliștea de Sus. Denumire uzuală în prezent (alta decât cea oficială): Săliștea.

Soluții etimologice. În anul 1365 apare în documente termenul de Keethzeleste (=Două Sălişti), însă nu e clar dacă cea de-a doua localitate se referă la Săcel (despre care se ştie că a fost întemeiată şi populată de sălişteni), ori la localitatea cu acelaşi nume din dreapta Tisei. I. Mihalyi (1900) crede că este vorba despre două localităţi cu același nume, aşezate de-o parte şi de alta a râului Iza, care ulterior s-au contopit, formând Săliștea de Sus. Cert este că, la începutul secolului al XIX-lea, denumirea satului se schimbă din Săliștea în Săliştea de Sus, “pentru a se individualiza de Săliştea de Jos, care făcea parte din Ieraşul de Jos (azi, în Transkarpatia, Ucraina)”.

Numele localităţii provine din apelativul rom. sălişte, cu sensul de “vatră de sat părăsită”. Termenul este de origine slavă (< sl. selište “cort, locuinţă, curte” < selo “moşie, ogor”; cf. bg. selište), “fiind folosit în Evul Mediu, în Ţările Româneşti, pentru a desemna satele «sparte» ai căror locuitori luau calea pribegiei, lăsând vetrele pustii”. Iorgu Iordan (1963) precizează: “În locurile cu acest nume, fie că astăzi sunt sau nu sate, au existat odinioară aşezări omeneşti întemeiate, din care au mai rămas, de obicei, ruine încă vizibile”.

Autorul unei lucrări monografice dedicate acestei așezări (2003) susţine că, la un moment dat în istorie, satul a fost părăsit pentru o vreme de localnici, după ce a fost incendiat de năvălitori străini, timp în care săliştenii au ridicat un sat mai mic (Săcel) pentru a se adăposti. În Transilvania sunt peste 10 localităţi cu numele Sălişte, toate având aceeaşi etimologie.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).