
MOISEI. Proiectul transfrontalier se apropie de final
Proiectul transfrontalier aflat în desfășurare în comuna Moisei se apropie de final. Edilul Grigore Tomoiagă a precizat, pentru Glasul Maramureșului, că acesta va fi finalizat anul acesta. De altfel, ieri, la Primăria Comunei Moisei, a avut loc o conferință de informare, la sediul primăriei, tocmai pe acest proiect de dezvoltare.
”Alături de invitați, precum Domnul Vicepreședinte al Consiliului Județean – Radu Trufan, Domnul Primar al Comunei Solotvyno – Vasily Yovdyi, Domnul Comandant al Detașamentului de Pompieri Vișeu de Sus – Coman Georgian, am fost onorați de a prezenta experiența pe care am dobândit-o prin implementarea proiectului “ÎMPREUNĂ, PREGĂTIȚI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ” , finanțat prin Programul ENI – HUSKROUA 2014-2020. Am avut privilegiul de a deveni parteneri cu o instituție si o comunitate de excepție, Comuna Solotvyno și Primăria Solotvyno, din Ucraina, construind împreună o adevărată echipă comună! Am fost onorați să îi salutăm pe partenerii noștri de la Primăria Solotvyno, care au fost prezenți alături de noi la această întâlnire, fiind reprezentați de către Domnul Primar, Vasily Yovdyi, împreună cu colegele din echipa de proiect, Diana Shtefan și Chuban Melania”, a declarat Grigore Tomoiagă, primarul comunei Moisei.
Obiectivele Primăriei Comunei Moisei în cadrul acestui proiect au fost:
1. Lucrări de Infrastructură, pe drumul Valea Secătuirii, in Comuna Moisei, Județul Maramureș;
2. Înscrierea în Cartea Funciară a Drumurilor din domeniul Public;
3. Achiziție de: BULDOEXCAVATOR JCB 4CX;
4. Achiziție de: TRACTOR BELRUS;
5. Achiziție de: REMORCĂ VIDANJĂ;
6. Achiziție de: REMORCĂ 5T;
7. Achiziție de: SIRENĂ ELECTRICĂ;
8. Achiziție de: GENERATOR ELECTRIC 33KW;
Comuna Moisei nu se află la primul proiect transfrontalier și pe viitor vor mai fi realizate și altele. ”Țin să mulțumesc și să felicit echipele de proiect, atât din cadrul Primăriei Moisei, domnilor: Coman Ioan, Pop Vasile, Tomoiagă Sorin Ion, Hojda Vasile și Vlonga Maftei, cât și din cadrul Primăriei Solotvyno, doamnelor: Diana Shtefan și Chuban Melania, care au depus un efort deosebit pentru implementarea acestui proiect complex, derulat în condiții marcate de încercări deosebite, mă refer aici la Pandemia COVID -19, războiul din Ucraina, suprapunerea unor crize care se manifestă la nivel global.
Comuna Moisei se află la al doilea proiect implementat în cadrul acestui program, ceea ce ne încurajează să continuăm o experiență frumoasă și așteptăm cu deosebit interes să ne implicăm în următoarele proiecte pe care le avem în obiectiv.
Vreau să mulțumesc consilierilor locali pentru susținerea acordată, și nu în ultimul rând dumneavoastră, cetățenilor comunei Moisei, pentru faptul că mereu m-ați încurajat, susținut și ați crezut în mine”, a mai precizat edilul Grigore Tomoiagă.
Ana-Maria HOJDA