NEMAIVĂZUT. Șeful IPJ Giurgiu a fost sancționat de aproape 100 de polițiști din subordine!

Zeci de polițiști au protestat în fața IPJ Giurgiu cu privire la decizia, pe care o consideră nejustificată, a conducerii de modificare a programului de lucru. Protestul a luat o turnură neașteptată.

„În ultimele 2 luni, după modificarea unilaterală a formei de organizare a programului de lucru, au fost trimise zeci de sesizări cu privire la încălcarea dreptului de refacere a capacității de muncă, a repausului săptămânal, a concediului de odihnă, dar și a normelor ce vizează efectuarea orelor suplimentare.
Pe parcursul protestului din fața IPJ Giurgiu, nemulțumiți de faptul că șeful IPJ Giurgiu, chestorul Dana, îi protejează pe șefii care le încalcă drepturile polițiștilor, fiecare polițist prezent i-a aplicat câte o sancțiune inspectorului șef, pentru încălcarea prevederilor referitoare la Codul muncii”, transmit reprezentanții Sindicatului Europol.
Mihai ROMAN
cm
cm