Profesorii intră în grevă pe final de an școlar. Părinții sunt nemulțumiți

Profesorii intră de luni, 22 mai, în grevă generală, nemulțumiți fiind de salarii. Cadrele didactice cer salarii majorate în condițiile în care un profesor debutant primește un salariu de 2400 de lei.

Și aici apar discuțiile. Fiindcă în mediul privat sunt destui cei care primesc salarii de 2200 de lei sau chiar de 2000 de lei și nu face nimeni grevă. Părinții sunt și ei nemulțumiți, fiind afectată activitatea elevilor la școală. Laura spune:

„Să vă fie rușine! O grevă la sfârșit de an școlar, este inadmisibil! Vă bateți joc de acești copii!”. Constantin adaugă: „De ce nu faceți grevă pe timpul vacanței de vară? Aveți 3 luni la dispoziție. Șantaj mizerabil este această grevă! Nu vă lăsați intimidați, dragi părinți! Nu tolerați șantajul! Luni duceți copiii la școală!”.

Ministerul Educației spune că: „ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023”. Oficialii Ministerului Educației au avut o videoconferință cu inspectoratele școlare județene, în cadrul căreia le-a fost prezentat cadrul general al dialogului social și li s-a transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educațională la nivelul județelor, comunicând permanent cu toți actorii implicați în procesul educațional.

„Unitățile de învățământ trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii. Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ”, arată Ministerul Educației.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA