PUNCT DE VEDERE. Cine sunt, de fapt, proștii?
Să fii sărac nu înseamnă să fii prost. Să fii needucat nu înseamnă să fii prost. Sunt lucruri complet diferite, pe care societatea le amestecă mult prea ușor.
O definiție mai interesantă a prostiei este aceasta: prostul este omul care, prin propriile decizii, își face rău atât lui, cât și celor din jur — și, mai ales, nu învață nimic din consecințe. Repetă același comportament, convins eventual că problema sunt ceilalți.
De aici apar câteva observații.
Prostia tinde să producă pierderi. Omul care ia constant decizii împotriva propriului interes își poate pierde banii, oportunitățile, relațiile sau reputația. Dar reciproca nu este adevărată: sărăcia nu dovedește prostia. Poți fi sărac din ghinion, din cauza bolii, a mediului în care te-ai născut, pentru că ai ales o viață simplă sau dintr-o mie de alte motive.
La fel de important: prostia, în sensul acesta, nu rămâne întotdeauna o problemă personală. Ea devine vizibilă când omul își transformă propriile alegeri proaste în probleme pentru ceilalți: scandal, agresivitate, conflicte inutile, acuzații permanente, decizii care îi trag și pe alții în jos.
Aici trebuie însă făcută o distincție. Cel care îi prejudiciază pe ceilalți pentru propriul câștig nu este neapărat prost. Poate fi pur și simplu ticălos. El câștigă, ceilalți pierd. Prostul, în schimb, reușește performanța mai ciudată de a pierde el însuși și de a-i face și pe ceilalți să piardă.
La polul opus este omul care construiește situații în care câștigă și el, și cei din jur. Acolo găsim inteligență practică, cooperare și, când există și preocupare pentru dreptate, moralitate.
Iar educația? Nu oferă imunitate. Există oameni cu diplome care iau sistematic decizii dezastruoase și oameni fără multă școală care au o extraordinară inteligență de viață.
Poate că acesta este criteriul cel mai util: nu întreba câtă școală are omul, câți bani are sau cât de sofisticat vorbește.
Uită-te la urmele pe care le lasă în urma lui: viața lui devine mai bună sau mai rea? Dar viața celor din jur? Și, când greșește, învață ceva — sau repetă?
GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC
