
SANCȚIUNI. Șoferii maramureșeni, agresivi în trafic. Ce spune Serviciul Rutier
Anul trecut, în Maramureș, peste 100 de șoferi au rămas fără permis, după ce au fost prinși de polițiști că au avut un comportament agresiv în trafic. Conducătorii auto trebuie să știe că, în ultimii ani, oamenii legii și-au îndreptat atenția și astfel de infracțiuni rutiere și deja se văd primele rezultate.
”Noi reușim să cuantificăm această agresivitate în trafic prin numărul de sancțiuni aplicate pentru aceste încălcări. În anul 2023, s-au reținut 101 de permise de conducere pentru comportament agresiv în trafic, la nivelul județului Maramureș. Nu este un număr mare de permise de conducere, raportat la celelalte încălcări ale normelor rutiere, ca de exemplu dacă vorbim de viteză sau de depășiri neregulamentare, dar comparativ cu anii precedenți, creșterea este de 100%. Ponderea înclină spre bărbați, ei adoptând în special un comportament agresiv în trafic, dar am avut și cazuri de femei”, a declarat pentru Glasul Maramureșului, Gheorghe Goth, împuternicit comisar șef Serviciul Rutier Maramureș.
Polițiștii, mai vizibili în trafic pentru a combate fenomenul
Pentru a-i mai tempera pe șoferii nerăbdători, care ”se grăbesc” și care ajung să-i șicaneze sau să-i intimideze pe alți participanți la trafic, polițiștii fac eforturi pentru a fi cât mai vizibili în trafic. S-a constatat că prezența autospecialelor de poliție îi determină pe șoferi să respecte regulile de circulație.
”Încercăm prin prezența noastră permanentă în trafic, prin vizibilitate, să descurajăm astfel de comportamente, deoarece se observă clar că atunci când echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe o arteră, patrulând sau efectuând controale în trafic, conducătorii auto respectă regulile de circulație. Sunt mai prudenți, respectă limitele de viteză. În principal, prezența poliției descurajează comportamentul agresiv”, a concluzionat Gheorghe Goth.
Ana-Maria HOJDA