
FINANȚARE. Muzeele din Baia Mare care vor fi modernizate
În perioada care urmează, potrivit anunțului făcut de cei de la conducerea județului, muzeele din Baia Mare vor intra rand pe rand într-un proces de modernizare. Primul pe listă este Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, spune că „prin proiectul de reabilitare a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară dăm practic startul seriei de investiții în modernizarea clădirilor muzeale din Maramureș. Vom continua cu reabilitarea Muzeului de Istorie, a Muzeului Județean de Artă, cu reabilitarea Muzeului Satului și a Teatrului de Vară”.
De altfel, în aceste zile, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate 6 contracte de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, pe Componenta 5 – Valul Renovării.
CJ Maramureș subliniază că proiectele care au primit finanțare vizează modernizarea și reabilitarea Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară, a Centrului școlar de educație incluzivă Baia Mare – căminul și grădinița, a Centrului școlar de educație incluzivă Vișeu de Sus, a clădirii internat din cadrul Centrului de educație incluzivă Târgu Lăpuș și a Școlii gimnaziale speciale Baia Mare.
„Proiectele pentru școlile speciale vizează realizarea de lucrări de reabilitare și eficientizare energetică a clădirilor, care odată finalizate vor asigura condiții mult mai bune, moderne în spațiile în care își desfășoară activitatea copiii, personalul didactic și administrativ din cadrul celor patru unități de învătământ”, concluzionează oficialii CJ Maramureș.
Marcel ȘERBAN









