
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș: „La mulți ani de Ziua Limbii Ucrainene!”
„În Maramureș, limba ucraineană nu este o limbă străină și nici o prezență neobișnuită, pentru că este vorbită firesc, de generații, în comunități care păstrează și transmit o identitate culturală distinctă.
Județul nostru găzduiește una dintre cele mai importante comunități ucrainene din România, iar în localitățile în care aceasta este majoritară, se vorbește fluent limba, iar tradițiile încă se păstrează.
Tocmai de aceea, participarea mea la celebrarea Zilei Limbii Ucrainene în România are o semnificație distinctă, pentru că marchează o parte a diversității care definește Maramureșul.
Îi mulțumesc domnului deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, pentru invitație și pentru activitatea consecventă prin care susține păstrarea și afirmarea identității comunității ucrainene.
Domnia sa este inițiatorul Legii nr. 213/2018, prin care ziua de 9 noiembrie a fost instituită drept Ziua Limbii Ucrainene în România. Astăzi am celebrat cea de-a IX-a ediție a acestui eveniment.
Pe de altă parte, relația mea cu Ucraina nu se rezumă la dialogul institutional, ci și la proiecte concrete, cum a fost cel din această vară, când 30 de copii ucraineni au petrecut zile fericite într-o tabără. Chiar zilele trecute, experiența lor a fost prezentată la Viena, în cadrul sesiunii Rețelei parlamentare a APCE dedicate situației copiilor din Ucraina. E o inițiativă care a depășit granițele județului și a devenit un exemplu de solidaritate.
Pentru Maramureș, cooperarea cu Ucraina are și o miză imediată, podul peste Tisa, între Sighetu Marmației și Bila Țerkva, fiind o legătură care apropie comunitățile, susține schimburile economice și deschide noi oportunități pentru ambele părți ale frontierei.
Cred că Maramureșul trebuie să aibă un rol important în relația cu Ucraina, mai ales că ne leagă oamenii aflați de-o parte și de alta a Tisei, istoria, dar și perspectivele de viitor.
La mulți ani de Ziua Limbii Ucrainene!”
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș








