ȘI BEAT ȘI DROGAT. Un șofer din Baia Sprie a acroșat două mașini parcate

Un șofer de doar 23 de ani din Baia Sprie are acum de dat explicații serioase după ce de Florii a acroșat cu mașina două mașini parcate. Evident că era băut, dar aparatul poliției a detectat și ceva consum de substanțe interzise.

„Ieri, 28 aprilie a.c., polițiștii din Baia Sprie au intervenit în urma unei sesizări prin S.N.U.A.U. 112, la un accident rutier, produs pe strada George Coșbuc din oraș, în care conducătorul auto s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat faptul că, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Chiuzbaia, aflat la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre Sighetu Marmației, ar fi pierdut controlul direcției și a acroșat două autoturisme aflate în afara părții carosabile.

Echipajul SMURD aflat la fața locului i-au acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 32 de ani din Baia Mare, aflat în calitate de pasager în autoturism, acesta refuzând transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, precizează IPJ Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA