SPECTACOL. ”O noapte furtunoasă” ajunge în Baia Mare, într-o montare inspirată de ”Peaky Blinders”

În 14 mai, de la ora 19, la ATP Tech Center Baia Mare, se va juca spectacol ”O noapte furtunoasă”.

Regizorul Alexandru Nagy mărturisește: ”Cu “O noapte furtunoasă” pot să spun că închid un cerc sau un ciclu al titlurilor “porte-bonheur” pentru că, în 2003, cu ocazia anului Caragiale am realizat prima montare și debutul meu în teatrul de amatori, la vârsta de 13 ani, regizându-i pe colegii mei de clasă și interpretându-l pe Jupân Dumitrache. La 19 ani distanță, această montare inspirată de atmosfera “Peaky Blinders” aduce în fața publicului unii dintre cei mai iubiți artiști și se dorește a fi o punte între generații. Demistificată și interpretată într-o cheie modernă, la granița dintre teatru și film, dar păstrând intact textul lui Nenea Iancu, această variantă ne permite să intrăm adânc în ițele amoroase încâlcite din spatele poveștii pe care o știm cu toții. Dar cât de bine o știm?”.

Din distribuție: Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Radu Ștefan Bănică etc.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica