
BAIA SPRIE. Mersul pe bicicletă, promovat sâmbătă, 14 octombrie
Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie și Orasul Baia Sprie,…

Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie și Orasul Baia Sprie,…

Un teren aflat în proprietatea edilului orașului Baia Sprie a fost pus sechestru, potrivit unei hotărâri a Tribunalului Maramureș. ”În…

Crosul Tineretului se va desfășura în parcul Spria din orașul Baia Sprie vineri, 6 octombrie. Competiția organizată de Asociația Zâmbet…

Ministrul Educației, Ligia Deca, va participa la ceremonia oficială de semnare a două contracte de finanțare nerambursabilă pentru două proiecte…
Noul drum de legătură între Baia Mare și Baia Sprie a fost deschis circulației. Investiția se ridică la circa 3…
Frigiderul, mașina de spălat, cuptorul cu microunde, călcătorul, copiatorul, imprimanta, laptopul etc sunt invenții ale secolului al XX-lea, care au…

Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, anunță că s-a pus piatra de temelie a dezvoltării pe termen lung a Maramureșului, după…

Lacul Bodi de la Mogoșa se numără printre una dintre cele mai iubite destinații turistice din Maramureș. În ultimii ani,…

Începând de astăzi, prioritățile de circulație la intersecția străzilor Forestierului din Baia Sprie cu str. Oborului din Baia Mare, respectiv…
Mai nou avem accidente rutiere grave pe drumul care leagă Baia Sprie de Cavnic. Și nici nu e de mirare,…

Un nou drum de legătură între Baia Mare și Baia Sprie va fi deschis circulației în perioada următoare. Potrivit autorităților…

Un băimărean de 36 de ani a sesizat ieri, 11 iulie, polițiștii din Baia Sprie despre faptul că o femeie…

În orașul Baia Sprie, sediul primăriei va adăposti un muzeu al mineritului. Mai exact, acesta va fi amplasat în subsolul…

În data de 04.07.2023 ora 08:50, Poliția orașului Baia Sprie a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că din…

Intervenție a SPJ Salvamont Maramureș în zona Lacul Albastru din Baia Sprie. Un bărbat de 56 de ani plecat după…
Final fericit în cazul băiatului de 25 de ani din Baia Sprie. Acesta a fost găsit de polițiști. „În urma…

Tânărul maramureșean Daniel Breban, care a ajuns în finala concursului ”Vedetă Populară” a obținut locul 3 la finalul competiției. ”Am…

Mai multe saloane de înfrumusețare de pe raza orașului Baia Sprie au fost verificate în ultima perioadă de polițiști. Nu…

Baia-Sprie. Oraş, zona Chioar, Zona Metropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate…

La Centrul de informare și documentare „Martirii Crezului” (puțul 5) din Baia Sprie, a avut loc, în acest final de…

Ziua Lacului Albastru va fi sărbătorită în data de 27 mai, iar cu această ocazie autoritățile locale au pregătit numeroase…

Lacul Mogoșa vine cu noi surprize pentru turiști. După ce în jurul său a fost amenajată o alee pietonală care…

Aurora Someșan, o maramureșeancă pasionată de arme și tatuaje, a făcut senzație la Chefi la cuțite, emisiune care poate fi…

Clipe de groază azi noapte pentru locatarii unui bloc din Baia Sprie. În urma unui incendiu izbucnit la apartamentul de…