Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, întâlnire la București cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Investiții de zeci de milioane de lei și noi proiecte pentru spitalele maramureșene”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a efectuat o vizită oficială la București, unde prima sa oprire la un membru al noului Guvern învestit săptămâna trecută a fost la Ministerul Sănătății. Șeful administrației județene s-a întâlnit cu ministrul Alexandru Rogobete, cu care a trecut în revistă investițiile deja derulate în județ și a pus bazele unor noi proiecte majore pentru sistemul medical din Maramureș.

În cadrul discuției, Gabriel Zetea i-a mulțumit ministrului Sănătății pentru sprijinul financiar acordat anul trecut, în mandatul său anterior, când Ministerul Sănătății a alocat 30 de milioane de lei pentru aparatură medicală de ultimă generație în cele două spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Maramureș:

  • 10 milioane de lei pentru noul RMN 3 Tesla de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (investiție susținută și prin cofinanțare de la Consiliul Județean).

  • Aproape 11 milioane de lei pentru aparatul PET-CT de la Spitalul Județean, esențial în diagnosticarea afecțiunilor oncologice.

  • Aproape 10 milioane de lei pentru RMN-ul 3 Tesla de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, investiție care completează noul Ambulatoriu Integrat.

„Este unul dintre oamenii care, atunci când i-am vorbit despre nevoile spitalelor din Maramureș, nu s-a limitat la promisiuni. A venit să vadă cu ochii lui, chiar de două ori în decursul a cinci luni, a discutat cu medicii și managerii și, cel mai important, ne-a ajutat concret”, a declarat Gabriel Zetea.

Ministrul Sănătății, aşteptat într-o vizită oficială în Maramureș (20–22 noiembrie)

Vestea bună adusă de la București este că Alexandru Rogobete a acceptat invitația președintelui CJ Maramureș de a efectua o vizită oficială în județ, programată în perioada 20–22 noiembrie.

Agenda vizitei va fi una consistentă și va include deplasări în mai multe unități sanitare din județ:

  • Cele două spitale din Baia Mare aflate în subordinea Consiliului Județean;

  • Spitalele din Borșa, Vișeu de Sus și Sighetu Marmației (pe care demnitarul le-a vizitat și anul trecut, urmărind evoluția investițiilor);

  • Spitalul de Psihiatrie din Cavnic – o unitate medicală mai mică, dar esențială pentru comunitate, unde autoritățile locale și județene caută soluții de finanțare pentru reabilitare și dezvoltare.

Proiect strategic: Un corp nou de clădire pentru Spitalul Județean din Baia Mare

Unul dintre punctele centrale ale discuțiilor de la minister l-a reprezentat viitorul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. După investițiile masive în aparatură de înaltă performanță, strategia pentru perioada următoare vizează continuarea dotărilor cu echipamente pentru radioterapie și cardiologie intervențională, dar și extinderea spațiilor medicale.

Gabriel Zetea a subliniat că extinderea Spitalului Județean cu un corp nou de clădire reprezintă un proiect prioritar pentru Maramureș:

„Avem nevoie de spații moderne pentru noile secții, pentru aparatura medicală performantă și pentru ca medicii să poată lucra în condițiile pe care le merită, iar pacienții să beneficieze de cele mai bune tratamente. Este o investiție uriașă, pe care nu o putem realiza fără sprijinul Guvernului și al Ministerului Sănătății”, a subliniat președintele CJ Maramureș.

Vizita ministrului Alexandru Rogobete din luna noiembrie va oferi cadrul concret pentru stabilirea soluțiilor de finanțare necesare acestor noi investiții de amploare, menite să asigure servicii medicale la standarde europene pentru toți locuitorii județului.

GlasulMM
GlasulMM