MARAMUREȘ. Plin de șoferi băuți pe drumurile din județ. Ce alcoolemii aveau

În urma controalelor efectuate de polițiști în perioada 2-3 februarie, au fost prinși mai mulți șoferi băuți la volan. Unii dintre ei aveau alcoolemii de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar alții sunt suspecți și de consumul de substanțe psihoactive.

”Polițiștii maramureșeni cu atribuții rutiere au depistat în trafic, doi bărbați de 32 respectiv 39 de ani din Săcel și Seini, care au condus autoturisme pe drumurile publice, în timp de aveau alcoolemii de 0,48 respectiv 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind conduși la unități spitalicești, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Un alt bărbat, în vârstă de 44 de ani din Mureș, au fost identificat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism fără să dețină acest drept, prezentând polițiștilor un permis de conducere care nu prezenta elemente de siguranță.
Ultimul conducător auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 de ani din Săcel, care a avut o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Centrul Medical de Permanență Dragomirești, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanțelor interzise. În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier”, relatează reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA