MARAMUREȘ

Lista centrelor de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare sunt cele două unități care asigură, în Maramureș, asistența medicală pediatrică.

În cazul în care copilul are simptome specifice unei infecții respiratorii, părinții trebuie să se adreseze, mai intâi, medicului de familie în cabinet sau la centrul de permanență. Acesta va consulta și evalua clinic copilul, urmând să prescrie tratamentul corespunzător.

Dacă simptomele durează mai mult de trei zile sau se agravează starea de sănătate a copilului, Ministerul Sănătății recomandă părinților să se adreseze unui centru de evaluare. Acolo, copilul va fi evaluat clinic, imagistic și biologic de către medicii specialiști. Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrul de evaluare către camerele de gardă/ unitățile de primiri urgențe.

Centrul de evaluare de la Spitalul Județean funcționează de luni până duminică, între orele 7-15, iar cel de la Spitalul de Boli Infecțioase – de luni până duminică, între orele 8 și 15.

Lista centrelor de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii este publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății: https://www.ms.ro/centre-de-evaluare-pediatrica.

Ştirile de ultimă oră, disponibile pe email

Introdu adresa ta de e-mail pentru a primi stiri pe email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *