
TRIST. Un important profesor din Baia Mare a murit subit
Profesorul Ioan Țiplea de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare a murit subit.
Pe pagina de Facebook a unității de învățământ, în numele echipei manageriale, al personalului didactic, didactic-auxiliar și nedidactic s-a postat un mesaj de condoleanțe: ”Cu adâncă durere în suflete, deplângem trecerea prematură în neființă a celui care a fost profesorul ȚIPLEA IOAN, cadru didactic emblematic pentru instituția noastră. Va rămâne în memoria noastră drept profesorul preocupat atât de propria evoluție, cât și de cea a elevilor săi, drept omul aflat într-o permanentă căutare a sensului existenței. Îi vom păstra vie amintirea în sufletele noastre. Să-i fie calea lumină!”.
Cadre didactice apropiate mărturisesc că nu aveau cunoștință de vreo afecțiune medicală a profesorului, ci doar de o suferință acută dată de moartea recentă a mamei acestuia.
Maria STOICA