
EXCLUSIV. Fostul cinematograf ”Dacia” din Baia Mare va fi transformat într-un centru de tineret
Într-un interviu exclusiv acordat de către Diana Vaida, vicepreședinte al FONT Maramureș și președinte al Asociației DEIS Baia Mare, am…
Această secțiune se concentrează exclusiv pe evenimentele, problemele și aspectele specifice județului Maramureș. De la noutăți locale, evenimente culturale și sociale, până la aspecte economice și politice, aici utilizatorii vor găsi tot ce se întâmplă în regiunea lor.

Într-un interviu exclusiv acordat de către Diana Vaida, vicepreședinte al FONT Maramureș și președinte al Asociației DEIS Baia Mare, am…

Un bărbat a fost găsit fără suflare în locuința sa, de pe strada Victoriei. Potrivit vasiledale.ro, în corpul acestuia erau…

Un furt te poate costa câțiva ani de libertate. Și te întrebi dacă acel bun furat chiar a meritat pierderea…

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu…

Săptămâna aceasta, Mocănița pleacă din gară la ora 10, în următoarele zile: astăzi, vineri, sâmbătă și duminică. De la ora…

Sat aparţinător de oraşul Vişeul de Sus, județul Maramureș, regiunea istorică Maramureş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la poalele…
În Maramureș am avut zilele acestea primele semne de primăvară. Deja am avut înregistrate temperaturi anormale pentru luna februarie, în…

Clubul Sportiv ”Dragonul” Baia Mare (Taekwon-do) face înscrieri pentru grupele de vârstă 5-7 ani, 8-10 ani, 11-13 ani, 14-18 ani…

Paul Surugiu, Fuego, artistul român iubit de publicul său de aproape trei decenii, va marca această primăvară printr-un concert deosebit,…

Polițiștii maramureșeni cu atribuții rutiere au depistat în trafic, trei bărbați de 25, 41 respectiv 76 de ani din Baia…

Într-un interviu exclusiv pentru Glasul Maramureșului, am avut privilegiul să discutăm cu Adina Kofă, o tânără de 26 de ani…

În mediul virtual al rețelelor sociale, un eveniment amuzant a captat atenția locuitorilor din Maramureș. O glumă ingenioasă postată sub…

Autoritățile locale din Vișeu de Sus iau măsuri pentru a evita noi inundații. În acest sens, au fost scoase utilaje…

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 din Baia Mare se desfășoară în aceste zile programul de formare profesională „Elemente…

Un bărbat din Borșa a fost dat în urmărire de Poliția Română. Este vorba de Timiș Dumitru, născut și domiciliat…

Politicianul Costel Pîrvanoiu propune un proiect ambițios pentru transformarea municipiului Baia Mare într-un adevărat punct de atracție turistică în Maramureș.…

O nouă premieră medicală a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Aici a fost deschis un cabinet…

În săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie, peste 200 de șoferi au fost prinși fără tichet de parcare, în parcările…

Astăzi, a avut loc ultima probă a simulării Evaluării Naționale, cea la limba și literatura maternă, și pentru cei 137…

După ce mai multe localități din Maramureș au fost afectate de inundații, oficialii ISU Maramureș ”reamintesc” primarilor și cetățenilor despre…

Ministerul Educației a pus în consultare proiectul Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari în unități de învățământ preuniversitar…

Nu există săptămână fără ca poliția locală să găsească pe domeniul public mașini abandonate. Unele dintre ele bifează ani de…

Maramureșul a reușit să urce în clasamentul Regiunii de Nord-Vest în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor. Potrivit…

Centrul Cultural Pastoral ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” Sighetu Marmației vă invită să vizitați muzeul cu carte bisericească veche și icoane și…