GLASUL SATELOR: Vâltorile de apă, „mașini de spălat clasa A+”

„Un sat nu trăiește numai prin lăcașurile de cult și prin locurile unde cei vii pot să se întâlnească în amintire și cinstire cu strămoșii, nu trăiește numai în gospodărie și case individuale, ci și în acele instalații comunitare care aparțin unui neam sau chiar unei comunități sătești întregi. Acestea sunt morile, pivele, vâltorile care au jucat un rol deosebit în viața satelor maramureșene în trecut și mai joacă și astăzi” (Francisc Nistor, 1980).

Cele mai simple și arhaice instalații sunt cele acționate manual, destinate măcinatului grăunțelor: de la râșnițe de mână, până la râșnițe fixate pe un suport (prevăzute cu roți zimțate din lemn și sistem de transmisie pe ax, acționate manual de două roți uriașe). Pentru zdrobirea semințelor și obținerea uleiului co­mestibil se foloseau oloinițe cu berbec sau șurub. Apoi pivele cu pilug sau cu ciocane, acționate cu piciorul.

La fel de vechi și utilizate pe scară largă sunt și instalațiile tehnice acțio­nate hidraulic, amplasate pe cursurile râurilor ce străbat din abundență ținutul. Din­tre acestea se remarcă morile, vâltorile și gaterele.

De regulă, morile și vâltorile de apă alcătuiesc un complex și sunt po­zițio­nate pe cursuri cu debit redus (afluenți ai marilor râuri). La mijlocul secolului al XX-lea, în bazinul râurilor Tisa, Iza și Vișeu au fost inventariate 276 de instalații tehnice, iar în bazinul Lăpuș, 144 de mori.

Semnificativ este sistemul de coproprietate asupra morilor, de către două sau patru familii, ulterior numărul „părtașilor” fiind din ce în ce mai mare, în unele cazuri morile devenind un „bun obștesc” (o situație similară regăsindu-se în cazul composesoratelor silvice).

Principiul de funcționare

Deliciul vizitatorilor îl reprezintă vâltorile de apă, veritabile „mașini de spălat clasa A+”. Acestea sunt amplasate atât în Maramureșul istoric (pe Valea Cosăului, la Rona de Jos, la Dragomirești, la Glod), dar și în zona Lăpuș-Rohia, iar în Țara Chioarului la Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești, Copalnic, Fânațe, Ciocotiș și Chiuzbaia.

Vâltorile sunt instalații tradiționale care funcționează pe principiul hidraulic, utilizate pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni. Sunt con­struc­ții de formă conică, realizate din bușteni, în care se rotește un curent pu­ternic de apă. Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâl­toare cu ajutorul unei ecluze, astfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesite.

Dorin ȘTEF