LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Remeți pe Someș

Sat aparţinator de comuna Mireşul Mare, zona Chioar, Zona Metropolitana Baia Mare, judetul Maramures, regiunea istorica Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situata între Miresul Mare si Chelinta; zona de câmpie.

Prima atestare documentara: 1566 (Remeczj). Populaţie: 621 locuitori. Dialect: subdialect crişean. Numele comun al locuitorilor: remeţean, -a, remeţeni, -e, (remeţian) / remeţeanca, remeţence. Nume de familie derivate din numele localitaţii: Remeţean, Remeţan, Remeţian (99 de persoane). Nume de familie frecvent în localitate: Dorca. Institutii: gradinita (înv. prescolar), biserica ortodoxa (de zid, “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril”, 1916), biserica greco-catolica (de zid, “Duminica Tuturor Sfintilor”, 2012). Resurse naturale: curs de apa (râul Somes), teren arabil, livezi, fânate, izvoare de apa minerala (la 2 kilometri de sat: La Glodişor, La Baltoc, În Saratura). Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, retea utilitati (apa, energie electrica). Descoperire arheologica: tezaur monetar din sec. XII si XVIII (descoperit în 1975, la marginea localitatii, într-o livada de meri). Microstaţiune balneara sezoniera, de interes local: Baile din Glodişor, de pe Valea Ruginoasa (Remeţi pe Someş).

Originea numelui localitatii

 Denumiri atestate: (1566, 1603) Remeczj, (1750) Remecz, (1760) Gyökeres, (cca. 1800) Remeţi, (1850) Remesz, (1854) Gyökeres, Remes, (1909-1919) Remeţi, Gyökeres, (1968) Remeti pe Somes. Evolutia numelui localitatii: Remeti, Remeti pe Somes.

Solutii etimologice. Prima atestare documentara, din sec. al XVI-lea, retine forma Remeti. Dariu Pop (1938) se simte obligat sa sublinieze: “Interesant ca cronicarii acestei comune îi scriu numele Râmeţi”. E adevarat, observatia poate fi probata cu usurinta: “Aceasta carte o am cumparat cu patru zloţi, eu, Surducan Andrei dela Râmeţi...” (nota pe o carte bisericeasca, tiparita la Blaj, la 1773). Apreciem ca Dariu Pop nu la derivarea din lat. eremit “pustnic” face referire, ci la o posibila asociere cu Râm (=Roma), care nici aceasta nu e posibila.

Determinantul Somes apare târziu, în secolul al XX-lea, pentru a se deosebi de localitatea Remeti, situata pe malul Tisei, tot în judetul Maramures.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dictionar etimologic al localitatilor din judetul Maramures”, Dorin Stef, editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2023).

 

GlasulMM
GlasulMM