PLEDOARIE PENTRU CARTEA TIPĂRITĂ (V). Călin Dragoș: Am citit „Crimă și pedeapsă” de două ori în viață

Simt o mare bucurie când primesc invitație de la redacția Glasul Maramureșului să scriu despre un subiect. De data asta: „Ce miros și ce gust au cărțile print?”

Am citit „Crimă și pedeapsă” de două ori în viață. Prima oară, în vara în care m-am mutat de la Iași la Baia Mare. A doua oară, în vara în care m-am mutat din Baia Mare în Statele Unite. Doișpe ani diferență. De fiecare dată, dintr-o ediție fizică veche. Întâmplător, cărțile vechi îmi țin companie la mutări.

Prima ediție am dat-o unui prieten care pleca la muncă în Anglia. Credeam că-l va atinge cum m-a atins pe mine. L-a atins în așa fel încât cartea a ajuns, probabil, la coșul de gunoi într-un apartament din Birmingham, deși-i pomenisem botoșănește „Bossul meu, vezi că-i importantă pentru mine!”. Asta-i una dintre poveștile cărților fizice: pot fi aruncate. Și asta le face cu atât mai prețioase când supraviețuiesc.

A doua ediție o am acum aici, în America. Anii ’60, poate ’65. Miroase a pod, a Carpați fără filtru, a foaie îngălbenită. Cineva, cândva, a subliniat cu creionul o frază din capitolul cinci. Nu știu cine. În 1972 sau 1984, cineva a citit, s-a oprit, a apăsat creionul și a zis „Asta!”

Asta face cartea printată: păstrează gesturile. Pata de cafea de la pagina 138 e o oră din viața cuiva. Colțul îndoit la capitolul șapte e un somn. Fiecare exemplar e un mic muzeu al cititorilor săi.

Cartea fizică are greutate, are textură, are pielea ei. Ocupă spațiu, și asta e o virtute. Un raft de cărți într-o casă schimbă casa. Te uiți la cotoare și știi cine ai fost când le-ai citit.

Și poate cel mai minunat lucru: îmbătrânește frumos! Ceea ce e treabă rară într-o lume care înlocuiește tot. Dostoievski-ul meu va fi peste cincizeci de ani și mai galben, și mai parfumat. Cineva îl va deschide la pagina pe care am subliniat-o eu și se va întreba cine am fost.

Asta e tot. Cumpărați cărți fizice. Dați-le mai departe, chiar și celor care le aruncă. Merită riscul. Crimă și pedeapsă mi-a fost prieten la două mutări mari. De fiecare dată am subliniat alte rânduri. Aceeași Rusie pe pagină, alt om care o citea, cu un alt miros, cu un alt gust.

Dragoș Călin, actor

Nota redacției:

Cotidianul Glasul Maramureșului a declanșat o campanie de presă sub forma unei mese rotunde cu tema „Ce miros și ce gust au cărțile print? Pledoarie pentru lectura tradițională”, un demers jurnalistic dedicat reflecției asupra rolului cărții tipărite în societatea contemporană.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să deschidă un dialog amplu despre lectura în format tipărit, despre valoarea ei culturală și emoțională, dar și despre locul pe care cartea clasică îl mai ocupă într-o lume tot mai digitalizată, dominată de ecrane și conținut online.

Campania invită cititorii, autorii, profesorii, bibliotecarii și toți cei interesați de cultură să își exprime punctul de vedere asupra temei propuse, într-un spațiu de dezbatere deschis și liber. Contribuțiile nu sunt limitate ca dimensiune, organizatorii încurajând opinii autentice, personale și argumentate.

Articole apărute:

(I). Mia Hodiș (redactor-şef la Editura Galaxia Gutenberg): Povestea unei cărți-copile din Galaxia Gutenberg

(II). Teodor Ardelean (directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”): Cartea – trecut, prezent și, mai ales, viitor

(III). Dana Buzura-Gagniuc (manager al Revistei “Nord Literar”): Cartea – cea mai frumoasă liniște

(IV). Gabriel Zetea (președintele CJM): Mirosul și gustul cărților care ne-au format